„Lippi”, în cumpănă! Astra – Gaz Metan 0-2!

Redactor:
Marian Dima
  • Publicat:
  • Actualizat:

Visele de mărire ale Astrei, cu Stoichiță pe bancă, par să se fi
spulberat rapid după doar trei meciuri, ploieștenii ajungând la
minus cinci în clasamentul adevărului cu 0-2, ieri, cu Gaz
Metan.

Meciul cu Gaz Metan a părut unul imposibil pentru prahoveni, cele
două goluri primite fiind o „pedeapsă” blândă pentru cei 800 de
spectatori. Elevii lui Pustai au mai ratat de trei ori singur cu
portarul, doar Ebede păstrând proporțiile eșecului. Brazilianul
Eric a fost din nou de neoprit, marcând de două ori și alimentând
zvonurile privind plecarea lui Stoichiță, mai ales că în tribună,
alături de patronul Ioan Niculae, a stat Mihai Stoica, MM fiind
văzut ca o soluție salvatoare pentru a redresa ce se mai poate,
dacă se poate.

„Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit, eu sunt de
părere că oricine poate fi schimbat, acesta este principiul meu în
viață”, avea să spună Mihai Stoichiță după meci, antrenorul
ploieștenilor nefăcându-și probleme pentru viitor.

„Readuc din nou în atenție naturalizarea lui Eric pentru a
juca în naționala României. După trei ani aici, cred că ar fi o
soluție bună.”,
Cristi Pustai


Astra: Ebede – Mățel, Mihalache, Rohat, Sandu –
Strătilă, Takayuki, Bornosuzov, Dinu – Cl. Tudor, Lukacs

rezerve: Popa, Mihalcea, Fatay, Popara, Nogo, Florea, Crăciun

Gaz Metan: Pleșca – Trtovac, Fl .Lazăr, Akaky, Marovic – Todea,
Hoban – Munteanu, Eric, Pâruvlescu – Aganovic

rezerve: Portnojs, Zaharia, Kubala, Prekop, Miclea, Lițu,
Batin


CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×